Stopul cardio-respirator este o situație medicală critică în care inima și plămânii încetează să mai funcționeze brusc și simultan. Scăderea temperaturii corporale ar putea reduce riscul de leziuni cerebrale în cazul pacienților comatoși care au suferit un stop cardio-respirator, potrivit unui grup de neurologi din SUA.
Stopul cardio-respirator se produce când inima nu mai pompează sânge în corp, iar respirația se oprește, ceea ce duce la lipsa de oxigen în organe și țesuturi. Fără intervenție rapidă, această stare poate duce la deces în câteva minute.
Aritmiile severe (tulburări ale ritmului cardiac), cum ar fi fibrilația ventriculară sau tahicardia ventriculară, infarctul miocardic (atac de cord), care are loc când fluxul sangvin către o parte a inimii este blocat, afectând capacitatea inimii de a funcționa corect, insuficiența respiratorie, care este cauzată de diverse afecțiuni, precum obstrucții ale căilor respiratorii, înecare, supradoze de medicamente sau boli pulmonare severe, un șoc electric, traumatisme severe, cum ar fi accidente majore, care afectează funcționarea inimii sau plămânilor sau hemoragii masive – toate acestea pot să provoace un stop cardio-respirator.
Cum se tratează pacientul cu stop cardio-respirator?
Stopul cardio-respirator este o urgență medicală critică în care inima și plămânii unei persoane nu mai funcționează corespunzător, ducând la o circulație inadecvată a sângelui și o oxigenare insuficientă a organelor vitale. Tratamentul unui pacient aflat în stop cardio-respirator implică intervenții rapide și coordonate pentru a restabili funcția cardiacă și respiratorie, stabilizarea stării pacientului și prevenirea complicațiilor pe termen lung.
Evaluarea și identificarea stopului cardio-respirator
Primul pas este recunoașterea rapidă a semnelor de stop cardio-respirator, care includ hipotensiune severă (tensiune arterială scăzută), tahicardie (bătăi rapide ale inimii), insuficiență respiratorie și simptome de hipoxie (lipsă de oxigen). În paralel, se monitorizează starea generală a pacientului și funcțiile vitale (puls, tensiune arterială, saturația de oxigen, electrocardiograma).
Resuscitarea cardio-pulmonară
Dacă pacientul este în stop cardiac, se inițiază imediat resuscitarea cardio-pulmonară Aceasta implică compresii toracice rapide și puternice pentru a menține fluxul de sânge către organele vitale, combinate cu ventilație artificială (dacă există un personal medical calificat). Se fac compresii rapide (100-120 pe minut) pe sternul pacientului, cu adâncimea de aproximativ 5-6 cm, pentru a imita funcția de pompă a inimii.
Defibrilarea (în caz de aritmie)
În cazul în care stopul cardiac este cauzat de o aritmie (fibrilație ventriculară sau tahicardie ventriculară), se folosește un defibrilator automat extern sau manual pentru a administra un șoc electric care să restabilească ritmul cardiac normal. Defibrilarea trebuie efectuată cât mai repede posibil, deoarece șansele de supraviețuire scad semnificativ cu fiecare minut care trece fără intervenție.
Stabilizarea respirației și ventilația mecanică
Pacientul trebuie să primească ventilație asistată sau intubație pentru a asigura o oxigenare adecvată a sângelui. Aceasta se poate face printr-un balon de ventilație manual sau printr-un ventilator mecanic în spital. În cazurile severe, este necesară intubația endotraheală, în care un tub este plasat în trahee pentru a ventila plămânii artificial.
Medicamente de urgență
Administrarea de medicamente vasopresoare (adrenalină, noradrenalină) pentru a crește tensiunea arterială și pentru a stimula funcția cardiacă este esențială în stopul cardio-respirator. Adrenalina este administrată pentru a stimula inima și a îmbunătăți fluxul sangvin către organele vitale. Alte medicamente includ amiodarona (pentru controlul aritmiilor), atropina (în caz de bradicardie) și altele care reglează ritmul cardiac și stabilizează circulația.
Tratamentul cauzei subiacente
Dacă stopul cardio-respirator a fost cauzat de un infarct miocardic, embolie pulmonară, insuficiență respiratorie severă sau alte afecțiuni acute, se intervine specific pentru a trata cauza. Pentru infarct miocardic, se inițiază tratamente specifice precum tromboliza (dizolvarea cheagurilor) sau angioplastia coronariană (deschiderea arterelor blocate) pentru a restabili fluxul de sânge către inimă. În caz de embolie pulmonară, se administrează trombolitice sau anticoagulante pentru a dizolva cheagul de sânge care blochează fluxul către plămâni. Dacă e vorba de sepsis sau infecții severe, se administrează antibiotice și fluide intravenoase pentru a combate infecția și a stabiliza circulația.
Administrarea de fluide și echilibrarea volumului de sânge
Pacienții aflați în stop cardio-respirator pot avea nevoie de administrare rapidă de fluide intravenoase (soluții saline, soluții coloidale) pentru a menține volumul sangvin adecvat și pentru a restabili tensiunea arterială. Dacă pacientul a pierdut o cantitate semnificativă de sânge (de exemplu, în caz de hemoragie), poate fi necesară transfuzia de sânge.
Monitorizarea și suportul intensiv
Pacientul va necesita monitorizare continuă într-o unitate de terapie intensivă. Aici, funcțiile vitale sunt monitorizate constant, iar echipa medicală poate ajusta tratamentele în funcție de răspunsul pacientului. Monitorizarea include electrocardiograma (pentru activitatea inimii), saturația de oxigen, tensiunea arterială și alte parametri critici.
Scaderea controlată a temperaturii corporale, utilă în caz de stop cardio-respirator
Orientările Academiei Americane de Neurologie recomandă ca familiile pacienților respectivi să-i întrebe pe medici, în caz de stop cardio-respirator, dacă rudele întrunesc criteriile pentru scăderea temperaturii corporale.
„Persoanele care sunt resuscitate și intră în comă după ce au suferit un stop cardio-respirator necesită îngrijiri medicale și neurologice complexe, iar neurologii ar putea juca un rol cheie în îmbunătățirea rezultatelor, recurgând la scăderea temperaturii corporale”, a spus dr. Romergryko Geocadin, profesor în Departamentul de Anestezie-Medicină de îngrijire critică, Departamentul de Neurologie și Departamentul de Neurochirurgie de la Johns Hopkins Medicine.
În cazul unui stop cardio-respirator, inima încetează brusc să mai bată. Ceea ce înseamnă că sângele și oxigenul nu mai ajung la creier. Cu cât trece mai mult timp până când inima începe să bată din nou, cu atât crește riscul de leziune cerebrală sau deces.
Cercetările sugerează că scăderea temperaturii corporale reduce riscul de leziuni cerebrale în cazul pacienților care suferă un stop cardio-respirator. Corpul este răcit extern cu ajutorul unor paturi reci speciale sau intern cu ajutorul unor dispozitive care scad temperatura sângelui în interiorul vaselor, potrivit comunicatului de presă al academiei.
Autorii orientărilor au descoperit dovezi semnificative conform cărora scăderea temperaturii corpului la 34 de grade Celsius timp de 24 de ore (procedura cunoscută că hipotermie terapeutică) crește șansele de recuperare a funcțiilor cerebrale. „Dovezile mai moderate”, adaugă aceștia, sprijină o abordare cunoscută ca gestionarea țintită a temperaturii, adică menținerea temperaturii corpului la 36 de grade Celsius timp de 24 de ore, urmată de o creștere a temperaturii corpului până la 37,5 de grade Celsius timp de opt ore. „Deși au existat dezbateri legate de care dintre cele două abordări este cea mai bună, orientările noastre au arătat că ambele terapii au același rezultat”, a precizat dr. Geocadin într-un comunicat de presă, concluzionând că: „Familiile ar trebui să-i întrebe pe medici dacă rudele lor îndeplinesc condițiile pentru realizarea procedurii de scădere a temperaturii corpului”.
Recomandările, bazate pe o revizuire a studiilor desfășurate în ultimii 50 de ani, au fost publicate în revista Neurology. Studiile viitoare ar trebui să încerce să stabilească temperaturile optime, ratele de scădere și creștere a temperaturii corpului și ce metodă funcționează cel mai bine.
Cum recunoști un stop cardio-respirator?
Recunoașterea unui stop cardio-respirator este esențială pentru a iniția rapid măsurile de salvare, precum resuscitarea cardio-pulmonară. Stopul cardiac înseamnă că inima și respirația unei persoane s-au oprit, ceea ce duce la întreruperea circulației sângelui și oxigenului către organele vitale. Fără intervenție rapidă, stopul cardio-respirator duce la leziuni cerebrale ireversibile în câteva minute și la deces.
Inconștiență bruscă
Persoana afectată își pierde brusc cunoștința și nu răspunde la nicio formă de stimul extern (sunete, strigăte, scuturare ușoară). Pacientul nu se mișcă și nu reacționează la nicio comandă verbală sau fizică.
Absența respirației sau respirație agonizantă
Pacientul nu respiră deloc sau are respirații foarte rare, slabe și ineficiente (respirație agonală). Poate exista o încercare neregulată și zgomotoasă de a respira, dar aceasta nu asigură oxigen suficient. Nu există mișcări vizibile ale pieptului, iar persoana nu trage aer în mod evident.
Absența pulsului (fără activitate cardiacă)
Când inima nu mai bate eficient sau deloc, nu se poate simți pulsul în arterele mari (de obicei la nivelul gâtului – artera carotidă – sau al încheieturii mâinii). Dacă ești instruit, verifică pulsul la artera carotidă, plasând două degete pe partea laterală a gâtului, în dreptul traheei, și aplicând o presiune ușoară.
Culoarea schimbată a pielii (paloare sau cianoză)
Pielea poate deveni palidă (albă), gri sau albăstruie (cianoză), în special la nivelul buzelor, feței și vârfurilor degetelor, din cauza lipsei de oxigen. Persoana afectată poate părea rece și transpirată.
Pierdere bruscă a tonusului muscular
În stop cardio-respirator, persoana își pierde complet tonusul muscular, devenind flască, fără nicio formă de mișcare voluntară sau reflexă.
Ce trebuie să faci dacă ești martor la un stop cardio-respirator?
Strigă după ajutor și cere unei persoane din jur să sune la numărul de urgență (112, în România) sau sună tu. Cere să fie adus un defibrilator automat extern (DAE), dacă există unul disponibil.
Dacă nu există respirație sau puls, începe cu compresii toracice puternice și rapide la mijlocul pieptului (100-120 compresii pe minut), urmate de respirații gură la gură (2 respirații după 30 de compresii, dacă ești instruit să faci acest lucru). Continuă până la sosirea ajutorului medical sau până când persoana începe să respire din nou și își recapătă pulsul. Indicat este să urmezi ce ți se spune la telefon de către personalul medical.
Dacă este disponibil un defibrilator automat extern, pornește-l și urmează instrucțiunile vocale. Defibrilatorul analizează automat ritmul cardiac și poate administra un șoc electric pentru a restabili bătăile normale ale inimii.
sursa: doc.ro
