1. Filmele mele
Am văzut pe puțin trei mii de filme! Eu așa am crescut – în detrimentul cărților, în școală, eu pierdeam nopțile uitându-mă la filme – alb-negre, acțiune, de groază, comedii, drame – orice mă ținea în fața ecranului. Cam așa am luat eu contact cu lumea exterioară – prin intermediul Hollywood-ului. Asta a fost prima mea călătorie în jurul lumii, am alergat cu bandiții pe străzile Parisului, m-am îndrăgostit pe o bancă în New York, am lenevit sub soare în Caraibe, am zburat în avioane pline cu șerpi și m-am luptat cu anaconde în junglă. Și când te gândești că nici nu îmi dădusem bacalaureatul încă. Adevărul este că în Slobozia anilor 2000 îți trebuia un fel de „escapism” ca să treacă ziua mai ușor.
Însă mi-a trebuit mult mai multă maturitate, depresie și anxietate acumulată ca să înțeleg că pot și eu să văd pe bune ce prezintă 24 Century Fox și HBO. Cum? Simplu! Am nevoie de curaj și bani pentru un bilet de avion.
2. Orice are un început
Cu banii a fost ușor. De fel am fost cam tocilar, antisociabil și introvertit – a se citi timid și ursuz în același timp. Am învățat și am muncit! Am apreciat școala – mi-a plăcut structura și rigoarea ei – să nu ne mai mirăm de unde toate tulburările obsesiv compulsive. Am învățat științe exacte: matematică, finanțe, economie – și toate mi-au plăcut, nu neg. Avuția mi-am acumulat-o în România, Elveția și Marea Britanie. Și acum să-i dăm binețe anxietății. Cred că este o regulă nescrisă: muncești în sistem corporatist în domeniul financiar (în special în Londra)? – poftim o tonă de anxietate să te țină toată viața.
Dar ce facem cu curajul? Ăsta nu se poate cumpăra și dacă există o doză la vânzare în vreun depozit ascunsă de undeva, cu siguranță nu e prea ieftin. Nu mă înțelegeți greșit – pentru mine anul 2020 a fost anul meu, „anul lui Andrei” l-am denumit. M-am găsit, regăsit și înălțat de la zero. Acest proces a venit și cu multă reflecție la pachet. Ajunsesem să îmi pun din ce în ce mai des întrebări existențiale: „care este scopul meu în lume?”, „care este menirea mea?”. Așa am ajuns cel mai bun prieten al meu, am învățat să mă iubesc dar totodată m-am transformat și în cel mai dur critic al meu. Am căpătat încredere în mine. Simțeam că status quo-ul meu mă limita: orașul, cariera, până și imaginația dorea să zburde în afara Bucureștiului.
3. Încercarea moarte n-are
Am deschis o hartă și m-am întrebat unde aș vrea să merg. Am văzut-o! Stătea frumos ascunsă într-un colț – Brazilia. „Confirmați tranzacția din aplicația ING” a fost următorul mesaj pe care l-am citit și în secunda doi pe e-mail am primit biletul de avion. Am aterizat în São Paulo. Totul a fost incredibil, pe retină mi se derulau pelicule de filme. Trăisem cu impresia că numai în telenovele poți vedea așa ceva: bulevarde largi, flancate de copaci cu coroana lată, ca o pălărie.
Portugheza răsuna din toate colțurile, și nu tu o iotă de engleză. Mă simțeam ca în filmele de aventură unde protagonistul călătorește sub o altă identitate în America de Sud și trebuie să se integreze cu orice preț.
După a urmat jungla Amazoniană! Pentru că am văzut eu în atlase când eram mic că aici este un ecosistem unic și se mai numește și „plămânul planetei”, mă înțelegeți? Sincer, cam mare responsabilitatea pentru un popor ca cel brazilian să poarte de grijă organului respirator al întregii lumi, dar ăsta este un subiect pentru altă dată.
4. Nuca de cocos
Într-o zi mi-am luat de pe stradă … o nucă de cocos. Ce-i drept, până atunci o mai văzusem doar în filme, unde bogații își luau câte una la resorturile scumpe unde stăteau. Domnul vânzător mi-a tăiat-o frumos cu maceta, mi-a întins-o cu o mână, și cu cealaltă m-a servit cu un pai. Ca și cum îmi spunea: „Ia și bea, mă, neștiutorule!” Și am băut. Întuneric complet! Am tras prin paiul ăla toate secretele lumii – adică cum, ăștia aici beau nuci de cocos pe stradă și eu pun pentru prima dată mâna pe una la 32 de ani? Oare câte lucruri mai există pe lumea asta pe care nu le-am gustat, mirosit, văzut, atins, auzit?
În toate filmele copilăriei mele, nuca de cocos a fost creionată ca și un simbol al exotismului tropical, însă acum, nuca asta de cocos la 2 lei a fost poarta către lume! Cu fiecare sorbitură prin paiul ăla de plastic mi-am dat seama că vreau mai mult, mai departe. Nuca de cocos mi-a arătat că pot fi regizorul, scenaristul și actorul principal în propriul meu film!
Însă filmul meu nu era încă terminat și eu în câteva zile trebuia să mă întorc acasă. Filmasem doar un episod însă eu voiam întreg sezonul, regizasem scena de deschidere dar pe mine mă interesau creditele de final, care păreau tot mai departe.
Așa că am mai fost o dată în Brazilia, la finalul lui 2023, dar și atunci am avut timp doar de o mini-serie, sau un scurt-metraj, după preferințe. Mi-am băut și atunci nucile de cocos, să îmi urmez cu sifnțenie rutina obsesivă. În sinea mea speram ca cu fiecare nucă de cocos băută să mai adaug câte o zi la vacanță. „Vacanță” – ce cuvânt limitat, eu vreau aventură, domne! Să cutreier, să cunosc.
5. Poveste fără sfârșit
Brazilia m-a cucerit din prima, este țara care mi-a dat prima nucă de cocos. Am văzut legendarul Rio de Janeiro, grandiosul São Paulo, incredibilul Manaus, impozantul Recife, exoticul Porto de Galinhas, istoricul Olinda, liniștitul Foz do Iguaçu.
Așa că uite-mă acum, din nou în Brazilia, a treia oară, dar diferența de data asta este că nu mai am un număr fix de episoade comandate. Durata filmului este necunoscută. Nu am bilet de întors acasă.
Acum scenariul este scris în totalitate de mine și scena se deschide în nord, în Fortaleza.
Ce vreau să fac în prima zi, în prima mea scenă în Brazilia? Voi bea o nucă de cocos, care cu timpul a devenit un fel de ritual de marcare a teritoriului, un fel de a spune tuturor „am ajuns și aici!”. Dar de fapt, este mult mai mult decât atât, nuca asta de cocos la 2 lei reprezintă pocalul și poțiunea ce mă face atotputernic – îmi este combustibilul ce mă face să merg mai departe, să mă urc în următorul avion, să descopăr o nouă destinație, să îmi depășesc fricile și anxietățile. Este serul adevărului ce mă face să observ cu un ochi critic alte societăți, să îmi dau seama cât de oameni pot fi niște străini, cât de asemănători suntem în instictele noastre dar totuși cât de diferiți. Nuca asta de cocos la 2 lei mă face mai puternic dar mai umil în același timp!
Acum în timp ce mă îndrept în zona de bogați din Fortaleza, Brazilia să îmi procur licoarea magică, aș vrea să te întreb: care este nuca ta de cocos?
[continuarea săptămâna viitoare]
