România este lider în topul celor mai mari companii din Europa de Sud-Est

0

OMV Petrom rămâne cea mai mare companie din Europa de Sud-Est, cu venituri de 7,7 mld. euro în 2023, scrie Ziarul Financiar. Pe segmentul bancar topul este dominat de Banca Transilvania.

OMV Petrom, cea mai mare companie din România, conduce pen­tru al 3-lea an consecutiv în topul celor mai mari companii din Europa de Sud-Est, chiar dacă veniturile sale au înregistrat în 2023 o scădere de 42%, până la 7,7 miliarde de euro, potrivit clasamentului anual SEE TOP 100, realizat de SeeNews, un fur­ni­zor de ştiri de business cu sediul în Sofia.

Clasamentul acestui an cuprinde 53 de companii din România, dintre care OMV Petrom, Automobile Dacia şi OMV Petrom Marketing se clasează în primele cinci locuri, cu venituri totale cumulate de 17,6 mld. euro.

Veniturile celor mai mari companii din Europa de Sud-Est au scăzut în 2023

Pe segmentul bancar, clasamentului SEE TOP 100 este condus de Banca Transilvania, urmată de BCR. În top 5 apare şi CEC Bank, care a reuşit să urce în clasament cu 7 poziţii faţă de locul obţinut în 2022.

Per ansamblu, veniturile celor mai mari companii din Europa de Sud-Est au scăzut în 2023, pe măsură ce pieţele de energie s-au calmat, dar preţurile de consum au rămas ridicate.

Astfel, venitul combinat al celor mai mari o sută de companii din Europa de Sud-Est a scăzut la 198,4 miliarde de euro în 2023, de la 223,9 miliarde de euro înregistrate de cele mai mari companii din regiune cu un an înainte.

Aproape jumătate dintre participanţii clasamentului au raportat venituri mai mici. Pragul de intrare în clasament a scăzut pentru prima dată din 2020, anul în care a izbucnit pandemia de Covid.

În 2023, profitul combinat al celor mai mari companii din regiune a crescut însă uşor la 10,5 miliarde de euro, de la 10,3 miliarde de euro.

2023 a fost unul deosebit de bun pentru retaileri

Deşi veniturile totale al celor mai mari companii de petrol şi gaze din clasament a scăzut cu o cincime în 2023, odată cu moderarea preţurilor globale ale mărfurilor, sectorul a rămas cel mai mare generator de venituri din regiune.

2023 a fost unul deosebit de bun pentru retaileri şi cei activi în comerţul cu ridicata. Creşterea veniturilor a venit în principal pe fondul unei creşteri a veniturilor disponibile, care a depăşit inflaţia. Pe măsură ce sensibilitatea la preţuri ridicate a modificat obiceiurile de consum, retailerii care au adoptat modele de preţuri competitive s-au impus ca cei mai performanţi jucători, arată analiza realizată de SeeNews. SEE TOP 100 este un clasament anual al celor mai mari companii din Europa de Sud-Est, pe baza veniturilor totale. Atât cifrele din 2023, cât şi cele din 2022 sunt preluate din rapoartele anuale neconsolidate ale companiilor pentru 2023. Clasamentul SEE TOP 100 include companii non-financiare înregistrate în Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Slovenia. Băncile, intermediarii financiari, asigurătorii şi fondurile de investiţii imobiliare (REIT) sunt excluse din clasament, deoarece venitul total nu este un indicator precis al performanţei lor.

sursa: descopera.ro

Share.
Exit mobile version