Ilie Bolojan este zilele acestea cel mai pronunțat nume de liberal, atât de către PSD, dar și de PNL Să nu uităm cǎ Elena Lasconi a fost prima care l-a propus pe liderul PNL de la Oradea pentru postul de prim ministru în cazul în care ea ar câștiga alegerile prezidențiale. Obiceiul vechi al partidelor pentru campanie de a prezenta un tandem președinte-prim ministru datează din perioada când alegerile parlamentare erau în același an cu cele prezidențiale. Din 2004 însă, Romania a trecut la mandat prezidențial de cinci ani în loc de patru, cum este cel pentru parlamentari, și modelul tandemului nu a mai avut sens. Iată cǎ în 2024 toate alegerile sunt în același an și reînviazǎ obiceiul ca, cel care candidează pentru prezidențiale, să spună și pe cine ar desemna prim ministru. Aceasta doar ipotetic, votul electoratului urmând a stabili procentele pentru fiecare partid, iar președintele ales, conform Constituției, urmând să cheme partidele la consultări și cei care fac o majoritate să dea primul ministru. Însă e util pentru candidați să arunce în joc nume de prim miniștri, persoane cu capital bun de imagine, în încercarea de a-și crește procentele. Bolojan este precum Isarescu în anii ‘90. Pe atunci, orice remaniere guvernamentală era la orizont, Mugur Isǎrescu era în topul variantelor de prim ministru. O singură dată a acceptat pentru un an, după demiterea lui Radu Vasile, acesta preluând un guvern interimar înainte de alegerile din 2000. De altfel, Isarescu a și candidat în 2000 la Președinție, independent, susținut de CDR 2000. A obținut doar vreo 9% în primul tur. De atunci, guvernatorul BNR nu doar ca nu și-a mai dorit să fie în politică, ba chiar și-a consolidat poziția extrem de puternică la conducerea BNR. Situația este aproape similară cu a lui Ilie Bolojan, numele lui fiind pomenit ca potențial prim ministru la fiecare moment de criza guvernamentală, când PNL era la guvernare. Până în acest an, Bolojan a respins orice posibilitate, acum pare ca este interesat de politica mare. In plus, Iohannis. care nu l-a plăcut deloc, dispare de pe prima poziție și rămâne fără putere. În încercarea USR de a face alianță cu PNL, Lasconi a fost trimisă să îl propună declarativ pe Ilie Bolojan drept optiunea USR de prim ministru, dacă Lasconi ar câștiga alegerile prezidențiale. Este un flit dat de USR lui Nicolae Ciucă încă legat de Iohannis, dar și o strategie de a atrage voturi liberale pentru candidata Lasconi. A venit apoi rândul lui Nicolae Ciucă să îl lingușească pe colegul Bolojan , mai mult decât pe oricare alt lider PNL, promovându-l ca pe viitorul prim ministru desemnat de el când va ajunge președinte. În disperarea sa de a mai câștiga procente și de a opri căderea pe care o înregistrează, PNL face orice inclusiv îl propune pe Bolojan, pe care Iohannis nu l-a suportat în cele două mandate și l-a ținut departe de puterea centrală. Numai ca Ciucă și PNL nu pot rezolva problemele lor în așa de scurt timp. A venit și rândul lui Marcel Ciolacu când luni, aflat în vizită oficială la Paris, a declarat ca și l-ar dori pe Bolojan partener de dialog. De la bun început, Ciolacu a declarat ceva care a părut ciudat. Ca, dacă va câștiga alegerile pentru președinție, primul ministru nu va fi de la PSD. Cifrele momentului arată ca Marcel Ciolacu merge în turul 2, și cǎ PSD va avea cele mai mari procente la parlamentare. Cum Ciucă, soldatul lui Iohannis, s-a rupt total de Ciolacu și va pierde cu siguranță sefia PNL după alegeri, logic PSD se uitǎ deja după următorul partener de dialog din PNL cu care va discuta viitoarea alianță guvernamentală. Pentru cǎ nu va face vreodată alianță, așa cum a declarat, cu AUR, iar cu USR e greu de guvernat pentru orice partid, singura variantă de guvernare este PSD-PNL. Deja se știe la nivelul celor două partide ce urmează și deja se fac anumite scenarii previzibile. Doar ca PSD și-ar dori și UDMR la guvernare însă vom vedea dacă noua conducere a PNL va accepta. În rest, rămâne cum am stabilit. Guvernare PSD – PNL, președinte dat de PSD.
Trending
- Parada militară de 1 Decembrie 2025: Ce evenimente se vor desfășura de Ziua Națională a României în Capitală și în alte orașe din țară
- Sezonul sarbatorilor incepe cu o doza dubla de magie si stralucire: Calendarul Advent Amalin revine in acest an cu cea de-a treia editie, mai spectaculoasa ca oricand. Tema din 2025 – „A Month of Glam” – celebreaza feminitatea, eleganta si increderea in sine, transformand fiecare zi intr-o mica experienta de beauty & lifestyle pe care abia astepti sa o descoperi.Gandit ca un companion glam al sezonului festiv, calendarul contine 24 de cadouri atent alese, menite sa te faca sa te simti frumoasa, speciala si pregatita pentru orice aparitie de sarbatoare. Fiecare zi ascunde o surpriza diferita, astfel incat experienta sa fie una completa, diversa si memorabila. Te vei bucura de cele mai iubite produse de skincare, make-up si hair, dar si de accesorii rafinate, tratamente si alte surprize care iti vor intari increderea in aparitiile tale glam de luna aceasta.Fie ca treci pragul magazinului nostru, fie ca faci o comanda online, la orice achizitie AMALIN (cu exceptia tricourilor si hanoracelor) primesti cadou azi, 1 decembrie, cartea Anastasiei Soare, „Conturul unui vis: Cum am construit un imperiu al frumusetii de un miliard de dolari”.Unele carti se citesc cu inima. „Conturul unui vis”, scrisa de Anastasia Soare, este una dintre acele povesti care isi fac loc in viata ta ca un reminder bland, dar ferm, ca visurile mari pot porni din pasi mici – uneori chiar dintr-o valiza, un bilet doar dus si o dorinta imensa de a reusi.Cartea urmareste drumul incredibil al romancei care a cucerit Hollywood-ul, transformand talentul pentru proportii, simetrie si frumusete glam intr-un imperiu global. O poveste despre munca, risc, creativitate si curajul de a-ti asculta intuitia atunci cand nimeni nu-ti garanteaza succesul.Pe masura ce parcurgi paginile, descoperi nu doar calatoria unei antreprenoare care a pus „arhitectura sprancenelor” pe harta industriei, ci si viziunea unei femei care a inteles mai devreme decat toti ceilalti cat de mult conteaza detaliile. Intr-o lume grabita, Anastasia Soare a ales sa fie atenta. Asta a facut diferenta.Cartea este presarata cu reflectii care devin aproape mantre de viata: importanta perseverentei, puterea increderii in sine, libertatea de a gresi si de a o lua de la capat. Mesaje care vorbesc despre frumusete, dar in acelasi timp despre ceva mult mai profund.Pentru femeile care construiesc. Pentru cele care viseaza. Pentru cele care isi cauta curajul. Pentru cele care au fost nevoite sa o ia de la zero. Si pentru toate acelea care stiu ca frumusetea nu este doar un ritual, ci un mod de a te prezenta lumii: cu incredere, cu vulnerabilitate, cu bucurie.
- Viktor Orban consideră inevitabile concesiile teritoriale în fața Rusiei. Ce rol vede pentru Ucraina postbelică
- Analiză: Victoria Rusiei ar costa Europa de două ori mai mult decât sprijinirea Ucrainei. Scenariile militare și economice
- Mama unui primar din Gorj s-a stins din viață
- Elena Lasconi 2025-11-30 15:26:54:
- Sorin Grindeanu promite că nu va fi introdusă nicio taxă suplimentară pe sere sau solarii. Este o prevedere introdusă pe furiș în lege, susține liderul PSD
- Bolojan, despre criza apei din Prahova: După reluarea cât mai urgentă a alimentării cu apă, cei care au generat această criză în aval de acumularea Paltinu trebuie să răspundă pentru neajunsurile create