Ea se strădui să nu-i privească decât fața pentru că o dureau ochii din cauza luminii albe care-l îmbrăca și pe care se simțea totuși îndemnată să-și culce capul. Dar se sfii. Și atunci veni spre ea, lăsând în spate apa, făcut parcă din aceeași substanță aglomerată și grea, mirosind a floare, cu dealurile din jur. De-o parte și de alta a lui, cuprinzând-o ca într-o îmbrățișare, penele lungi de pe cer tremurau pe loc, înfiorate. Făcu din amândouă palmele…
Citește mai multe pe: https://www.ziardambovita.ro/polen-aerul-lecturii/
