Peste 80.000 de pelerini au stat la coadă ca să se închine la moaștele a șapte sfinți în București

0

Sâmbătă creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, iar duminică pe Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Mii de oameni au ascultat slujba și s-au așezat la rând, să se închine la moaștele celor șase sfinți: Dimitrie cel Nou, Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Nectarie, dar și Sfântul Lazăr din Cipru.

„Gânduri bune, să ne rugăm pentru sănătate, pentru pace în țara noastră și în toată lumea” Vremea ține cu pelerinii, este un weekend neobișnuit de cald pentru finalul de octombrie, iar multă lume a ținut să vină special în ziua în care este sărbătorit Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Considerat ocrotitorul Tesalonicului, al agricultorilor și al păstorilor, acest sfânt militar din secolul al III-lea este chemat în ajutor de mulți oameni în suferință. Se spune că din mormântul său a izvorât mir, de aici și supranumele lui. Ca și Sfântul Gherorghe, este considerat ocrotitor al armatelor.

Credincioșii au venit din toată țara să se închine și Sfântului Lazăr, cel înviat de Mântuitorul Iisus.

Mulți credincioși aduc în dar crizanteme, în splendidele culori ale toamnei, flori dedicate acestei sărbători, și numite în sudul țării “dumitrițe”.

Duminică, credincioșii îl vor sărbători pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Aproape 260.000 de români îi poartă numele. Pelerinajul se va încheia luni.

Share.
Exit mobile version