Marcel Ciolacu o felicită pe Maia Sandu pentru câștigarea unui nou mandat de președinte

0

Puțin după anunțarea rezultatelor parțiale, premierul Marcel Ciolacu a felicitat-o pe președinta Moldovei Maia Sandu pentru câștigarea unui nou mandat. Intr-un mesaj postat pe social media, Ciolacu scrie: “ Felicit din toată inima poporul moldovean și o felicit și pe Maia Sandu, pentru o victorie uriașă!

Moldovenii din întreaga lume au scris azi istorie. Și-au reconfirmat în fața întregii lumi nu doar curajul, ci și încrederea deplină în viitorul lor european!

S-au luptat cu determinare contra unui mecanism infernal pus la punct de Rusia, care a încercat să submineze masiv democrația prin cumpărarea voturilor la scară largă.

Victoria Maiei Sandu în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale este o dovadă clară a voinței poporului moldovean de a-și apăra democrația și de a-și asigura drumul către aderarea la Uniunea Europeană.

Este un moment de mare mândrie și speranță pentru toți cei care cred în valorile democratice și în dreptul fiecărei națiuni de a-și decide propriul destin.

Voi continua să susțin din toate puterile Republica Moldova să ajungă acolo unde îi este locul – alături de România în Uniunea Europeană.

Împreună, vom construi un viitor prosper și sigur pentru toți cetățenii noștri”

Share.
Exit mobile version