Marcel Ciolacu a fost alături de primarul sectorului 2 la depunerea jurământului

0

Premierul Marcel Ciolacu a fost astăzi alături de Rareș Hopinca și de liderii PSD București la depunerea jurământului de primar la sectorul 2. Intr-o postare pe social media, candidatul PSD la alegerile prezidențiale scrie: “Am fost astăzi alături de Rareș Hopincă la preluarea mandatului de primar al Sectorului 2. Sunt foarte mândru de Rareș, îi urez multă baftă și sunt convins că va avea un mandat în slujba cetățenilor care l-au ales.

Este un nou început pentru administrația locală din acest sector foarte important al Capitalei.

Îi felicit pe toți consilierii locali care au fost învestiți astăzi, indiferent de partidul din care fac parte.
Războaiele politice și certurile nu au ce căuta în administrația locală. Toți trebuie să facă treabă împreună și să onoreze votul oamenilor. Și cei de la PSD, și cei de la PNL, și cei de la alte partide au primit un mandat din partea alegătorilor să facă școli, străzi, spații verzi, curățenie și tot ce mai trebuie prin sector. Nu să se bată politic unii cu alții.

Asta ar trebui să înțeleagă și unii lideri politici care nu pierd nicio zi fără să se afunde și mai mult în ridicol în fața oamenilor”.

Share.
Exit mobile version