Marcel Ciolacu 2026-04-22 15:55:43:

0

Astăzi, în ședința Consiliului Județean Buzău, am adoptat bugetul pentru anul 2026, un buget orientat clar către investiții și dezvoltare.

Peste 54% din buget merge către investiții, iar aproximativ 80% din aceste sume sunt direcționate către infrastructură, sănătate și educație. Excedentul de aproximativ 80 de milioane de lei este folosit integral pentru cofinanțări și pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile din proiectele aflate în derulare.

În același timp, am alocat resurse importante și pentru zona de cultură, sport și activități culturale și culte, care reprezintă aproximativ 16% din buget.

Pe măsură ce vom semna noi contracte cu finanțare europeană, ponderea investițiilor va crește, estimarea fiind că vom depăși 60% din buget direcționat către dezvoltare.

Este o perioadă complicată, inclusiv din punct de vedere politic, dar împreună cu colegii din Consiliul Județean, indiferent de culoarea politică, sunt convins că vom depăși acest moment și ne vom ține de angajamentele făcute buzoienilor.

Continuăm proiectele importante:

* vom prelua și vom porni lucrările la drumul către Vulcanii Noroioși
* vom prelua taberele școlare și le vom readuce în circuit
* obiectivul rămâne finalizarea DJ 203K, cel mai lung drum județean din România

În sănătate, am început demersurile cu Ministerul Dezvoltării pentru semnarea contractului de finanțare pentru lucrările de consolidare și eficientizare, precum și discuțiile cu Ministerul Sănătății pentru extinderea și dotarea Spitalului Județean.

În paralel, lucrăm la o reorganizare a aparatului propriu și a instituțiilor subordonate, începând cu modificarea organigramelor, în urma auditului, astfel încât să creștem eficiența și să putem susține mai bine proiectele în derulare.

Bugetul votat astăzi în unanimitate de consilierii județeni, cărora le mulțumesc, este unul orientat spre investiții și un angajament ferm pentru dezvoltarea județului Buzău.

Citește mai multe pe: https://www.facebook.com/100044597160869/posts/1507005884129303

Share.
Exit mobile version