𝐉𝐮𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐚̆ 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐭̦𝐢, 𝐧𝐮 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐞𝐳𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐮𝐩𝐭̦𝐢𝐢!
Cum să iei mită de aproape 50 de ori, zeci de milioane de euro împrăștiate pe o perioadă de 7 ani, și să scapi de orice răspundere penală, după ce niște judecători au decis, în prima instanță, că ești vinovat și trebuie să fii pedepsit cu 11 ani și 8 luni de închisoare?
Dacă ești fost primar PSD, găsești portiță de scăpare.
După 10 ani de mandat la Cotroceni al lui Klaus Iohannis și prin buna cooperare a PSD și PNL, instituțiile statului au ajuns să lucreze aproape exclusiv în favoarea infractorilor. Pe zi ce trece, vedem și mai clar ce înseamnă declarația lui Marcel Ciolacu potrivit căreia „justiția funcționează”.
I-au lăsat pe marii evazioniști să zburde în pace, dar au pus noi biruri pe oamenii care muncesc cinstit. Au înghețat pensii, salarii, alocații și ajutoare sociale, în timp ce „băieții deștepți” pot fura liniștiți până la 1 milion de euro. Au închis mii de dosare de corupție cu ajutorul Curții Constituționale, urmează și altele prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia termenul de prescripție curge de la data pretinderii mitei, nu de la data primirii efective.
Colegii mei vor depune în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea Codului penal, astfel încât să fie îndreptată această anomalie, iar corupții să nu le mai râdă în nas cetățenilor cinstiți.
Când vedem cum schingiuiesc justiția, ne mai mirăm că cetățenii nu mai au încredere în instituții, în special în justiție, că oamenii își strigă furia în stradă, sfidați fiind de atâția ani de politicieni și de apropiații lor!
Oamenii vor ca legea să fie aplicată tuturor în mod legal. Vor ca cei care fură și se îmbogățesc din banii publici să răspundă penal și să li se confiște averile nejustificate. Vor ca statul să lucreze pentru ei, o țară pentru toți, nu doar pentru unii!
#elenalasconi
Citește mai multe pe: https://www.facebook.com/100057026456960/posts/1131401088770762