Elena Lasconi 2024-10-19 07:00:10:

0

Dragi basarabeni, români care vă pregătiți să votați duminică, vreau să vă spun exact ce înseamnă pentru fiecare dintre noi să fie parte din Uniunea Europeană. Este povestea fiecăruia dintre noi, a României, a orașului în care sunt primar, orașul Câmpulung.

Un oraș care, timp de 30 de ani, a fost neglijat, uitat și lăsat să se descurce cum poate. M-am mutat în acest oraș pentru potențialul lui, pentru liniștea și istoria lui, pentru câmpulungenii minunați. Și am spus „AJUNGE! Trebuie să facem mai mult și să nu mai așteptăm de la aceiași politicieni corupți să facă ceva!”. Pentru că ei știau doar să fure.

În patru ani, am reușit să aducem la Câmpulung aproape 400 de milioane de lei din fonduri europene. Da, 400 de milioane! Într-un oraș în care, timp de 30 ani, abia se strânseseră 15 milioane de lei. De 27 de ori mai puțin.

Cu acești bani, am început transformarea în bine a Câmpulungului. Vorbesc despre eficientizare energetică și dotare cu mobilier și echipamente de ultimă generație a școlilor și spitalelor. Am reușit să luăm bani europeni pentru transportul public, nepoluant. Sunt 39 de milioane de lei fonduri europene și vom crea o rețea nouă de mijloace de transport. Vorbesc despre bani europeni pentru reabilitarea blocurilor, totul pentru confortul câmpulungenilor. Acestea sunt doar câteva exemple.

Spun asta pentru a arăta ce înseamnă Europa, ce înseamnă banii europeni atunci când ajung pe mâna unor oameni cinstiți și muncitori. Îmi doresc același lucru pentru Republica Moldova. Și știu că se poate. Fondurile europene pot face un oraș să înflorească, pot face o țară să înflorească.

Gândiți-vă la școli noi, la spitale moderne, la drumuri bune. Gândiți-vă la locuri de muncă bine plătite și șanse mai multe pentru tineri. Gândiți-vă la familiile care ar putea să prospere împreună la ei acasă. Gândiți-vă la statul pe care l-ați apărat și care acum are șansa să fie consolidat cu valori corecte, cinstite, democratice. Acolo, la voi acasă.

Mergeți la vot! Mergeți duminică la vot. Mergeți la vot pentru Europa. Un viitor în care fiecare localitate din Republica Moldova se poate transforma cu fonduri europene. La fel cum am reușit și noi, la Câmpulung.

#elenalasconi





Citește mai multe pe: https://www.facebook.com/100057026456960/posts/1064895255421346

Test Related

Share.
Exit mobile version