Se spune că Brazilia este o țară periculoasă, și în general așa este. Băncile, magazinele, depozitele sunt păzite de gardieni cu mitraliere și de multe ori, vizual, nu este cea mai prietenoasă, în special pentru un român de capitală. Dar ghici ce? Aici nu există clasă de mijloc. Deci am noroc, am șansa de a sta cu bogații, pentru că aici așa sunt împărțite toate orașele: zona de bogați – liniștită, curată, sigură, impozantă, primitoare cu turiștii și străinii și zona de săraci – cartierele mai modeste, favelele, în general locurile acelea unde ți se spune foarte serios să nu mergi. De obicei, vizitatorii nici nu au de ce să iasă din zona lor de confort, din zona lor privilegiată „de bogați” pentru că toate punctele de interes și activitățile sunt concentrate acolo – așadar cu grijă și ceva precauție, poți avea un sejur destul de liniștit.
1. Teoretic e bine
Fortaleza este cel mai important port al Braziliei pentru că este cel mai aproape de Europa continentală, și anume de Lisabona (la peste 5000km distanță) și prin urmare are deschidere la Oceanul Atlantic. Plaja este întinsă cât vezi cu ochii, plină de nisip auriu și largă, tipic brazilian – probabil vor să arate că au plaje, nene, să te tot bucuri de ele! Să vină turiștii, să se îmbăieze, să cheltuie bani, să vadă ce frumos e aici! Pe faleză se iese la promenadă – cu telefonul în mână, toată lumea se pozează. Mulți aleargă, merg pe bicicletă – au piste speciale! Și le folosesc! Bogații le folosesc. De unde știu că sunt bogați? Hai că e ușor – nu oricine iese la alergat în hainele de duminică. Și eu fac sport și știu cât costă adidașii ăia, Miguel! În orice caz, se simte că ești înconjurat de oameni privilegiați și de siguranță – patrulele de poliție sunt peste tot. Uit pentru o secundă că sunt într-unul din cele mai periculoase orașe din Brazilia și încep și eu să scot telefonul să fac poze.
În Brazilia, înțelegi cel mai bine expresiile „formă fără fond” sau și mai bine – „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. De la distanță, faleza, „skyline-ul” cum îi zice americanul, este impozantă. Îți taie pe bună dreptate respirația. Dar cu igrasia și pereții scorojiți din interiorul clădirilor ce ne facem?
2. Economia duduie
Se construiește încontinuu. Așa cum în Bucureștiul anului două mii douăzeci și patru se repară țeavă după țeavă, așa aici se ridică zgârie-nor după zgârie-nor. Auzi bormașini și târnăcoape de la 6 dimineața până la 8 seara. Și tu te plimbi pe faleză și faci întindere la mușchii gâtului de cât de mult te uiți în sus, și spui așa pentru tine, ca și cum ești arhitect cu experiență de decenii, adică las’ că știu eu cum e cu imobiliarele, „astea sigur sunt clădiri de apartamente pentru ăia cu bani!”, și pe urmă îți aduci gâtul într-o formă anatomică corectă și, mulțumit de logica mentală de care ai dat dovadă, dar și de perspicacitatea de business pe care ai exercitat-o „chiar și în vacanță”, mergi înainte împins de o fală primordială – iar în timp ce ți-ai hrănit propriul ego, te recompensezi cu o închidere a ochilor, buzele ți se alungesc ușor la colțuri, și ca și cum ai înghiți în sec, îți tragi bărbia în spate, succint dar ferm, doar atât cât să ți se adune gușa laolaltă pentru o secundă. Ești mândru că „noi românii suntem deștepți, ce să mai…” și îți continui drumul în căutarea unei nuci de cocos, dar mai încolo, că știi tu un domn care o dă cu un leu mai ieftin – „nu mă fraieresc pe mine brazilienii ăștia”.
Așa că te minunezi la pasul de dezvoltare, însă mirosul de canalizare pus strategic la intervale fixe de-a lungul itinerariului tău te aduce repede cu picioarele pe pâmânt.
3. Murim de foame!
Temperatura este plăcută și constantă – minima 24 de grade C, maxima 30! Dar să nu uităm că suntem puțin sub ecuator, deci nu e de joacă cu soarele. Din aceeași cauză în țări precum Brazilia se poate cumpăra cremă de protecție solară cu factor de protecție 60, 70 până la 100!
Este soare pe timpul zilei, în special la prânz. Mult! Și ți se face sete. Ce face un om căruia îî este sete. Bea apă! Atunci hai la magazin să ne luam o apă. Doi lei cincizeci o sticlă de 1.5 litri. În București e un leu și cincișpe bani aia ieftină la 2 litri. Dar na!, suntem în zona de bogați, plătim prețuri de bogați. Dar eu nu vreau apă de la raft că e caldă, aș vrea din frigider ca să beau apă rece. Sigur, la casă apa devine din 2.5 lei – 5 lei! Cum, de ce? Păi e taxa de frigider, săracilor! Vrei apă rece să nu mori de cald – scoate banu’! Vrei să fii sărac? Du-te în cartierul de săraci cu restul săracilor – favelele te așteaptă!
Dar aș și mânca ceva. Aș vrea să îmi iau cele necesare pentru o omletă – ouă, pâine, brânză. Douăzeci de ouă costă 14 lei, brânza cam 4-5 lei suta de grame iar când pun mâna pe o franzelă din aceea ambalată și feliată – 12 lei! Cum 12 lei, 2 lire, 2 euro jumate o pâine feliată simplă? Dar vreau să cumpăr doar franzela asta nu toată brutăria! În fine, am găsit niște chifle decente – integrale spun ei – la 4 lei chifla.
Acum să luam să ne spălăm. Căutam un gel de duș că al meu nu a mai avut loc în bagaj. Înainte de a merge mai departe trebuie să precizez că în America de Sud, oamenii preferă să se spele cu săpun solid, chiar și pe corp. Așa este cultura lor – inclusiv la hoteluri cu prețuri ridicate gășești săpun solid și nu lichid. Dar eu vin de la capitală, din România! Noi folosim gel de duș! O fi el de la Cien și e 9 lei o găleată dar e lichid, mă! Cade așa frumos în duș și face spumă și e delicat, că noi suntem finuți în București! Iar am uitat că sunt în zona de bogați – am găsit numa’ Dove și Protex. Dove și Protex în economia asta? Acasă nu mă spăl cu Dove și Protex – CĂ AM LIDL LÂNGĂ BLOC, în 5 minute am făcut stocul de Cien pentru o lună. În fine, 30 de lei gelul de duș la 200 ml – eu muncesc pentru banii ăștia! Vrei să sărăcesc? Dar taci tu că am găsit un dozator de săpun lichid de mâini la vreo 12 lei – mâinile fac parte din corp deci e și săpun de corp. Am rezolvat problema – „nu mă fraieresc pe mine brazilienii ăștia”.
4. Vreau să fiu ignorant
Dar am decis să fiu fericit în propria-mi ignoranță – vreau să nu mă gândesc „la săraci” și la probelemele sociale și economice de aici. Vreau și eu să ma simt „un bogat”. Dacă în Europa e mai greu să te simți așa și să ai asemenea delimitare clară între clase, aici îmi alimentează ego-ul. Adică ce? Nu merit și eu să ma simt șef?
Dar nu pot! Am fost învățat altfel. Trebuie să recunosc că este puțin frustrant când vezi cum sunt desconsiderate persoanele care lucrează în hoteluri, pensiuni, restaurante, supermarketuri de către conaționalii lor care le sunt clienți. Voi nu ați auzit de respect? Bogați – bogați, dar respectul nu e pe bani!
Eu unul mă simt bogat și acasă – și din punct de vedere spiritual, și moral, și financiar, și social. Însă bogăția asta vine din interior spre exterior și nu invers. Eu sunt bogat – e un sentiment intrinsec. Am o avere în amintiri și trăiri. Bogăția asta e a mea și nu mi-o poate lua nimeni, indiferent de evoluția bursei de valori.
În timp ce mă grăbesc la cazare să mă spăl cu săpunul meu lichid de mâini, mă tot macină o întrebare pe care aș vrea să ți-o adresez și ție: pe tine ce te face să te simți bogat?
[continuarea săptămâna viitoare]
