„Anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare” – spune Iohannis în ultimul discurs ca președinte la inaugurarea anului universitar, după două mandate fără nicio decizie relevantă în cazurile răsunătoare de plagiat și în care instanțele și Legile promovate de el prin Ligia Deca au diluat puternic reglementările de etică
Președintele Klaus Iohannis a salutat măsurile din ultimul an în domeniul eticii în învățământul superior, în cadrul unui discurs rostit, marți, la Universitatea Națională de Muzică din București, cu ocazia deschiderii noului an universitar. Aprecierile lui vin la mai puțin de două săptămâni de când, în urma unor schimbări din ultimii ani, Înalta Curte a anulat ordinul prin care, pe motiv de plagiat, i s-a retras titlul de doctor lui Victor Ponta, fostul…
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord cu folosirea lor.