aveam în jur de 4 ani
când mergeam cu ai mei vara la mare
pentru câteva zile la cap aurora
iar seara o luam la pas
spre neptun
la parcul de distracții în care
urcam până sus pe o lebădă de fier
iar când ajungeam jos
dădeam toată cina afară
dar nu prea conta
pentru că eram fericit ca un copil
//
de ce un alt copil de 4 ani
pe o altă parte a acestui pământ
își petrece fiecare zi
rugându-se să nu mai cadă
lebede de foc din cer
cum au făcut-o în toate celelalte zile
https://www.gazetadambovitei.ro/educatie/cultura/63n3515-sabin-rusu-copilarie-eiralipoc/