Fostul candidat la Preşedinţia României Călin Georgescu, inculpat de Parchetul ICCJ mai multe acuzaţii, între care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţiile de avere, a ieşit, miercuri seară, de la audieri, fiind pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie…
Trending
- Corpul de Control al MAI a ajuns la Prefectura Capitalei. Este verificat contractul de chirie pentru sediul instituției
- Cum arată lupta extrem de tensionată pentru Primăria Capitalei dacă ne uităm la toate sondajele publicate până acum
- Ministrul Economiei: Domnul premier şi ministrul de Finanţe şi toţi membrii Guvernului, sper eu, sunt conştienţi că nu poţi să trăieşti doar din a tăia/ Analizăm foarte fin lucrurile astea
- France Soir: Macron și Zelenski – jefuirea Franței de suveranism în numele unui război fără sfîrșit
- Graba selectivă a statului – rapid la tăiat, lent la construit
- Alertă într-un bloc din Zalău din cauza mirosului de gaz: 27 de persoane evacuate, una transportată la spital
- VIDEO Bianca Muntean, manager Transilvania IT Cluster, despe oportunități de criză: Cererea la nivel global a scăzut, iar companiile de IT și-au îndreptat atenția și înspre piața internă/ Până acum, acestea fie erau prea scumpe, fie nu erau interesate de clienții din România
- Bursa de la Bucureşti se îndreaptă în 2025 spre cel mai bun an din 2009 încoace: investitorii au câştigat aproape 50% cu tot cu dividende. Până acum. Unele acţiuni considerate odinioară „plictisitoare“, precum Transgaz, Transelectrica şi Romgaz, şi-au dublat sau chiar triplat valoarea în primul caz. În ultimele zile, brokerii au remarcat marcări de profituri
