Io, de vreo treizeci și ceva de ani, trăiesc cu un sentiment foarte impertinent. Îmi vine să fug în lume. Și nu că aș fugi în lume, mi-aș lua câmpii și aș fugi în lume de s-ar roti pământul mai repede sub pașii mei. Nici perioada de față nu face excepție, adică și când sunt acasă îmi vine să plec acasă, acasă-ul acesta având o conotație clasică, dar neintegrată ca lumea de oameni, și anume aceea de locul în care îți găsești liniștea și ți se…
Citește mai multe pe: https://b365.ro/socul-psihic-de-la-asia-express-se-vede-de-la-bucuresti-578649/
