Dorul, acel nod constant în piept, se contopea cu ceața din jur, învăluind-o în amintirile și emoțiile de care nu se putea detașa oricât ar fi încercat. Fiecare copac, fiecare bancă era pătrunsă de prezența lui, de momentele pe care le împărțiseră, de cuvintele spuse și nespuse. Privirea îi căzu pe una dintre băncile acoperite de umezeala dimineții și, pentru o clipă, îl văzu acolo, așezat ca de obicei într-o rână, cu brațele largi relaxate, de parcă…
Citește mai multe pe: https://www.gazetadambovitei.ro/educatie/cultura/punct-si-de-la-capat-amalia-dragomir-in-tot-si-in-toate-i/
