Nu un întuneric de seară, nici cel care se așterne după apus. E altul. Mai greu. Mai dens. Un întuneric care curge în interior, ca o cerneală împrăștiată în apă. Nu face zgomot, nu trântește uși, dar umple tot.
Sofia nu mai știa de cât timp îl poartă. Uneori îl simțea ca pe o haină veche, trasă peste piele fără să-și dea seama. Alteori, era ca o apă rece care o trăgea în jos, încet, încet. În copilărie, îi zicea „tristețe”, apoi, mai…
Citește mai multe pe: https://www.gazetadambovitei.ro/educatie/cultura/punct-si-de-la-capat-amalia-dragomir-e-intuneric/
