Se împlinesc patru ani de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
O simplă “operațiune militară specială”, gândită să dureze câteva săptămâni, a devenit unul din cele mai lungi războaie de pe continentul nostru. Un război care se poate termina printr-un acord de pace sau unul care poate continua, în diverse forme, pentru încă mulți ani. Un război care a schimbat radical modul în care ne raportăm la război și pace și cel în care ne imaginăm propria securitate. Un război care a adus în NATO țări foste neutre ca Finlanda și Suedia și a trezit Europa din iluzia păcii eterne, dar care pune la grea încercare unitatea transatlantică, viitorul NATO și rolul SUA în securitatea europeană.
Inițial, ca vecin ai Ucrainei, România a primit agresiunea Rusiei cu un val de simpatie și susținere pentru Ucraina și bravul său popor. Deși nu s-a comunicat oficial, rolul nostru în sprijinirea militară, economică și umanitară a Ucrainei a fost similar cu cel al Poloniei. În timp, inclusiv din cauza modului de a trata minoritatea românească, dar și din cauze reale sau de propagandă politică externă și internă, o oboseală și o scădere a susținerii pentru Ucraina se simte și la noi.
Din păcate, firmele noastre lipsesc din planurile de reconstrucție ale Ucrainei. Episodul legat de exportul masiv de cereale prin porturile și infrastructura românească a creat preocupări legitime din partea fermierilor noștri, iar perspectiva aderării Ucrainei la UE ridică și alte semne de întrebare.
Dar toate aceste neliniști și întrebări nu pot ascunde un adevăr de necontestat: în față unei Federații Ruse animată de ambiții neo-imperiale, agresivă și periculoasă pentru noi și pentru Europa, ucrainienii și-au câștigat prin sânge, sacrificiu și curaj dreptul la libertate și de a-și alege propriul destin.
Citește mai multe pe: https://www.facebook.com/100044207750754/posts/1528536661963244
