L-am întâlnit
în visul care s-a împlinit la Răsărit,
pe cerul înroşit de raze
purta crenguța de finic,
albastrul îl lăsa să-i cadă din gând,
din frunte, din priviri,
şi verde crud
stropea pe ramuri
şi alb stropea, mult alb,
să dau, să am,
argint şi lacrimi împletea în filigran
peste mesteacănul iubirii
cu două palme adunate,
din curtea mea,
eternitate nedospită…
Lumină necreată,
patimi, azimă si flori înmiresmate,
cerul şi izvorul,
ploaia…
Citește mai multe pe: https://www.gazetadambovitei.ro/educatie/cultura/geometria-cuvantului-ecaterina-petrescu-botoncea-de-florii/
