Astăzi începe un nou capitol în istoria Statelor Unite ale Americii, odată cu cel de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump. E un capitol pe care eu îl aștept cu speranță, chiar dacă alții îl așteaptă cu anxietate.
Ceea ce contează pentru noi, ca români, este relația specială cu SUA – avem un parteneriat strategic, am fost și suntem aliați loiali, iar America este pentru noi punctul de sprijin când vine vorba de securitatea noastră națională.
Sunt sigură că va fi un mandat mult diferit de cel al președintelui Biden, iar peste patru ani multe lucruri vor fi diferite de cele de acum. Președintele Trump are ADN de om de afaceri, așa că abordările sale economice globale vor fi mult diferite de cele ale predecesorilor săi și asta va avea efecte planetare. România va trebui să se adapteze cât mai bine, pentru a putea ține pasul cu schimbările la nivel mondial.
Pentru binele Statelor Unite, dar și pentru binele României, îi urez președintelui Donald Trump un mandat de succes și sper că se va implica cu succes în găsirea unor soluții la probleme care sunt și ale României, în particular la agresiunea militară a Rusiei de pe teritoriul ucrainean. 🇷🇴 🇺🇸
#elenalasconi
Citește mai multe pe: https://www.facebook.com/100057026456960/posts/1130789365498601