Avem o realitate dureroasă în România: oamenii muncesc din greu, dar salariile lor sunt mâncate de inflație și de taxe.
Când vezi că fiecare leu pare să dispară mai repede din portofel, iar jumătate din salariu merge la stat, prin taxe, apare întrebarea: „pentru cine muncesc eu, de fapt?”
De ce trebuie un român care se trezește dimineața, muncește din greu, cinstit, toată ziua, să întrețină, din taxele lui, luxul unui Klaus Iohannis? De ce avea nevoie acest președinte de o vilă renovată cu 7 milioane de euro? Și de ce toți – Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu – fie au mințit că nu știu nimic, fie l-au protejat până acum?
Cu această veche clasă politică, care a ascultat ordinele lui Klaus Iohannis, povara e pe umerii românilor, în timp ce corupția și privilegiile lor tot cresc. Ei nu renunță la pensii speciale, ba chiar și le măresc. Ei nu renunță la vilele de protocol, ba chiar și le modernizează cu milioane de euro pe cele existente.
Și cum e posibil să muncești pentru un salariu decent, iar altcineva să-și cumpere trei apartamente de lux doar pentru că a avut „șansa” să fie nepotul lui Marcel Ciolacu?
România are nevoie de schimbare. Are nevoie de un președinte care să vină dintre oameni, care nu a avut nicio legătură cu vechiul sistem. Avem nevoie de un guvern care să pună oamenii pe primul loc, nu clanurile politice. Și despre asta este vorba pe 24 noiembrie.
𝐂𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐧 𝐞𝐮?
– Scăderea taxelor și 500 lei în plus pe lună, bani pentru cheltuieli, facturi sau economii.
– Ai sub 29 de ani? Cu 1.000 de lei în plus în fiecare lună, poți să rămâi și să construiești aici, în România.
– O familie cu un copil va avea un plus de 1.500 lei pe lună, iar cu doi copii, mai adăugăm încă 500 de lei pe lună.
– Dacă ai un PFA sau o microîntreprindere, trebuie să fii ajutat să prosperi, nu să ți se pună piedici. Îmi doresc să simplificăm lucrurile: reducerea impozitului la 1% pe cifra de afaceri (până la 500.000 de euro). Fără condiția de a avea minimum un angajat. Fără limitarea numărului de microîntreprinderi care pot fi deținute. Iar dacă ai activități independente, CASS va fi plătit la valoarea a 12 salarii minime/an.
Asta înseamnă un pic de normalitate. Schimbarea e posibilă. Aveți încredere. Putem avea o Românie în care munca este respectată și răsplătită.
Pe 24 noiembrie, alege o Românie pentru toți, nu doar pentru unii! Să facem asta!
#elenalasconi
CMF: 31240009
Citește mai multe pe: https://www.facebook.com/100057026456960/posts/1078765047367700