Ci singuri sîntem călătorule la capătul drumului, vezi
sinucigaşul vis de noapte cum se topeşte în zorii vineţi?
Şi eu să mă-ntorc… preţul durerii ar fi
galben pămîntul să ne-nchidă în el lăcrimînd,
poala de tristeţe a nefericitei Marii,
unde îngerii sorb umede buze de cer ca şi cînd,
păsări de lut ar mai trece prin lume cîntînd,
vrajba sîngelui nostru aţipind trandafiri;
poate-au fost, poate n-au fost iubiri.
Poate, tată, şi noi am trăit
ninşi de…
Citește mai multe pe: https://www.gazetadambovitei.ro/educatie/cultura/editorialul-de-miercuri-altfel-ioan-vistea-un-fel-de-tristete/