- Unul dintre muncitorii români prinși sub dărâmăturile turnului medieval din Roma a murit peste noapte în spital
 - Decizii importante în dosarele lui Călin Georgescu. Se așteaptă motivarea judecătorilor
 - Muncitorul român care a rămas blocat după prăbuşirea unei părţi a unui turn medieval din centrul Romei a murit
 - Samsung revine la conducerea pieței de smartphone-uri în T3 2025
 - Momentele meciului Petrolul – Botoșani FOTO: Fair-play-ul lui Ricardinho și rafinamentul lui Gicu Grozav + Penalty ratat de Mitrov
 - Cătălin Drulă, replică pentru Anca Alexandrescu: „Văd că PSD și AUR se curtează reciproc. Îl invit și pe domnul Băluță să se pronunțe”
 - Refugiul unui dictator. Aleksandr Lukașenko își construiește o reședință de lux în Rusia, echipată cu sisteme anti-drone
 - Galaxy S26 va fi lansat în cadrul evenimentului Unpacked
 
Author: stirilenationale
Lora a făcut declarații neașteptate referitoare la perioada în care a fost membru al juriului la emisiunea Next Star, menționând că producătorii au decis să o înlocuiască. Conform spuselor sale, acest lucru s-a întâmplat înainte ca contractul semnat de ea să ajungă la final. Monden Cel mai greu moment din cariera Lorei. Cum a trecut artista peste situație Raluca Dan 15 februarie 2025, 16:00 Lora. Sursă foto: Facebook Lora a făcut declarații… Citește mai multe pe: https://evz.ro/cel-mai-greu-moment-din-cariera-lorei-cum-a-trecut-artista-peste-situatie.htmlSimilar Articles TESTInteligența artificială este criticată în industria cinematografică, dar vocile clonate ar putea deveni la fel de comune ca dublurile, afirmă un expert…
Nicușor Dan (55 de ani) continuă disputa cu Gabriela Szabo (49 de ani), după procesul câștigat de fosta sportivă. Nicușor Dan a fost pus să aleagă între Szabo și Gabriela Firea, fost primar și contracandidată la alegerile locale din 2020. Răspunsul său: Gabriea Firea. Invitat la o emisiune, edilul din București a fost întrebat pe cine ar alege dintre Gabriela Firea și Gabriela Szabo. Citește mai multe pe: https://golazo.ro/gabriela-szabo-nicusor-dan-conflict-csm-bucuresti-gabriela-firea-126577Similar Articles TESTInteligența artificială este criticată în industria cinematografică, dar vocile clonate ar putea deveni la fel de comune ca dublurile, afirmă un expert în tehnologie
Rapid va opera modificări în organigramă în perspectiva viitoarei stagiuni din Superliga, în care funcția de director sportiv va fi una obligatorie, la cererea FRF. Giuleștenii au pregătit noul post încă de anul trecut, însă înlănțuirea de evenimente din club l-au lăsat vacant.La prima ediție a cursului, FRF i-a sprijinit pe foștii mari internaționali români pentru a se specializa după ce și-au încheiat cariera, cinci dintre locuri fiind rezervate lor. Au fost ocupate… Citește mai multe pe: https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/rapid-schimbari-in-conducere-functia-impusa-de-frf-778820.htmlSimilar Articles TESTInteligența artificială este criticată în industria cinematografică, dar vocile clonate ar putea deveni la fel de comune ca dublurile, afirmă un…
Citește mai multe pe: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-si-a-publicat-bilantul-celor-doua-mandate-in-1-500-de-pagini-de-la-romania-educata-la-romania-normala-3118543Similar Articles TESTInteligența artificială este criticată în industria cinematografică, dar vocile clonate ar putea deveni la fel de comune ca dublurile, afirmă un expert în tehnologie
Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit sâmbătă, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia şi ai Fundaţiei Romanian Business Leaders, cărora le-a a dat asigurări că va întreprinde toate demersurile necesare, în limita atribuţiilor sale, pentru organizarea unor alegeri libere, corecte şi transparente şi pentru recâştigarea încrederii în instituţiile statului. La rândul lor, oamenii de afaceri i-au transmis preşedintelui… Citește mai multe pe: https://www.news.ro/politic-intern/bolojan-s-intalnit-reprezentantii-confederatiei-patronale-concordia-romanian-business-leaders-dat-asigurari-face-toate-demersurile-necesare-alegeri-libere-corecte-recastigarea-increderii-1922401015002025021521934981Similar Articles TESTManga japoneză ar putea fi mai piratată în 2025 decât filmele și serialele
”Mesajul Vicepreședintelui Vance reflectă o opinie deja formată la Washington! Cine îl ignoră sau respinge afectează grav interesul național al României – acela de a păstra și aprofunda parteneriatul strategic cu SUA și de a pune țara noastră într-o poziție strategică relevantă în „trenul schimbării mondiale” condus de echipa „Trump”!” a scris pe Facebook deputatul PSD Victor Ponta. ”Pur și simplu, nu mai putem să mergem mai departe cu sistemul care a… Citește mai multe pe: https://inpolitics.ro/ponta-cine-respinge-mesajul-lui-vance-afecteaza-grav-interesul-national-al-romaniei_1860085708.htmlSimilar Articles TESTManga japoneză ar putea fi mai piratată în 2025 decât filmele și serialele
”Maratonul” mondial de AI. Marile puteri ale lumii aruncă sute de miliarde de euro în dezvoltarea Inteligenței Artificiale Citește mai multe pe: https://stirileprotv.ro/stiri/ilikeit/maratonul-ai-cele-mai-mari-puteri-ale-lumii-arunca-sute-de-miliarde-de-euro-in-dezvoltarea-inteligentei-artificiale.htmlSimilar Articles TESTUniversal Music Group și ONG-ul Music Health Alliance lansează un fond caritabil pentru sănătatea mintală în industria muzicală
Doi bărbați în vârstă de 55 de ani au decedat vineri, în urma unui tragic accident la Turnu Măgurele, în care cupa unui excavator a căzut peste ei. Incidentul s-a petrecut în curtea unei companii situate pe strada Stadionului, fiind un exemplu trist de neglijență în ceea ce privește măsurile de protecție a muncii. Intervenția echipajelor de urgență a fost rapidă: pompierii din Turnu Măgurele au ajuns cu o mașină de descarcerare și o ambulanță SMURD, la… Citește mai multe pe: https://www.pandurul.ro/articol/au-murit-la-locul-de-munca_181004.htmlSimilar Articles TESTVrem să știm părerea ta despre risipa alimentară: Completează anonim chestionarul G4Food
Echipa de handbal masculin juniori 2 a CSM Târgu Jiu revine pe parchetul din Sala Sporturilor pentru duelul cu CSU Pitești, într-un meci care contează pentru etapa a 7-a din Seria C a Campionatului Național. Partida este programată duminică, 16 februarie, va începe la ora 14:00, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu. Handbaliștii pregătiți de antrenorul Vali Popescu au un sezon excelent până în acest moment, fără înfrângere în Grupa C. Gorjenii au strâns… Citește mai multe pe: https://www.pandurul.ro/articol/spre-a-6-a-victorie-din-acest-sezon_181011.htmlSimilar Articles TESTVrem să știm părerea ta despre risipa alimentară: Completează anonim chestionarul G4Food
Este o nouă anchetă internă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, după ce o pacientă minoră cu apendicită nu a fost operată. Copila de 10 ani a venit la spital alături de bunica sa. Fetița avea dureri, însă nu s-a mai ajuns la intervenția chirurgicală. Fata a fost operată… Citește mai multe pe: https://www.gds.ro/Local/2025-02-14/gorj-o-noua-ancheta-interna-la-spitalul-judetean-dupa-ce-o-minora-cu-apendicita-nu-a-fost-operata/Similar Articles TESTUngaria va conduce o instituție UE pentru prima dată de la aderarea la blocul comunitar