Viceliderul PSD din Camera Deputaților Radu Cristescu îl acuză pe liderul PNL Nicolae Ciucă de minciuni legate de vila din Aviatorilor 86, pregătită cu semnătura acestuia pentru președintele Iohannis. Între-o postare pe pagina de socializare, liderul PSD spune: “Am crezut că numai securistul de Băsescu e în stare să mintă jigodesc poporul român privindu-l, senin, în ochi. Dar m-am înșelat. Azi, guvernul Marcel Ciolacu a arătat românilor că drojdierul are urmași: ”bravul” general Nicole Ciucă, impostorul de la Nassyria, a mințit susținând de nu știu câte ori public că habar nu are de viloiul dulapului de la Cotroceni, cînd, de fapt, el cu mînuța lui dolofană de la prea multe friptane și vinișor (că se cam aude că a dat în patima băuturicii), a semnat alocarea de milioane de euro din banii cetățenilor pentru luxul celui care îi ține lesa. Multe milioane, dragi români. Acum, avem document oficial care dovedește asta, iar bursucul transpirat are nesimțirea să treacă la atacuri la persoană în loc să-și toarne cenunșă în cap. Eventual să se ascundă vreo câțiva anișori în vreo gaură de șarpe, până-l mai uită lumea. Dar nu, bursucul cu onoare extensibilă precum elasticul chiloților visează, pe mai departe, să fie președintele României.
Băi, spaima fleicilor și muza maneliștilor, de la tine nu am nicio pretenție, că știu, de acum, ce caracter infect ai.
Dar pot să dau românilor o povață: fraților, anul ăsta tăiați porcul mai devreme de Ignat. Tăiați-l de pe listă, pe 24 noiembrie, și scăpați țara de plagiatorul analfabet, care pariez că nici nu e în stare să spună cum se cheamă lucrarea pe care a furat-o. Iar tu, PNL, rușine că ții spatele nesimțitului, Brătienii cred că se răsucesc în morminte!…🤮”
Trending
- Copiii din Moreni sunt așteptați, astăzi, la întâlnirea cu Moș Crăciun
- De ce să investești într-un espressor de cafea de calitate în locul unui filtru obișnuit?
- Guvernul alocă 563 de milioane de lei pentru modernizarea DN 72A
- Direcția Silvică Dâmbovița- preocupare pentru valorificarea tuturor resurselor pădurii și creșterea fondului cinegetic
- Vezi programul Complexului Turistic de Natație, în zilele de sărbătoare
- DECIZII ALE ULTIMULUI COMITET EXECUTIV AL AJF DÂMBOVIȚA DIN 2024
- Doi copii răniți după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat
- Director nou la Salubrizare și Servicii Publice Focșani